Meniu de Crăciun- Aperitive festive
Timp de pregatire: 45 min
Crăciunul înseamnă mai mult decât cadouri și ornamente – este despre momentele petrecute alături de cei dragi, în jurul unei mese delicioase pregătite cu drag acasă. Iar farmecul sărbătorii începe întotdeauna cu aperitive festive care aduc bucurie și savoare pe masa de Crăciun.
Iubim Crăciunul, dar și mai mult brânzeturile, astfel că pentru acest sezon de sărbători, te inspirăm cu 3 idei de aperitive festive care vor face concurență decorațiunilor de Crăciun🤭. Cu un strop de creativitate și brânzeturile noastre, poți pregăti niște aperitive grozave, care vor impresiona cu siguranță. În calitate de iubitori de brânzeturi, așa cum te suspectăm că ești și tu, cititorule, am folosit o selecție de brânzeturi cu diverse texturi și arome, care să ne satisfacă toate poftele. Mai exact, am folosit Camembert, Grand Blue, Grana Padano, Gorgonzola, Cascaval Sofia, Cascaval Afumat, din gama noastră de specialități.
Poți opta pentru un platou în formă de brăduț sau coroniță, căruia să îi adaugi puțină magie, decupând brânzeturi cu formele de biscuiți de Crăciun. Omuleții și brăduții de cașcaval nu sunt doar delicioși, ci vor da și o notă veselă aperitivelor. Tot în formă de brăduți poți pregăti cu ușurință și o gustare de tip patiserie: foietaj cu cașcaval și parmezan ras, festivi și delicioși.
Aceste aperitive creative și delicioase nu sunt doar ușor de preparat, ci și o modalitate încântătoare de a-i aduce pe toți împreună în jurul mesei. Să începem!
Aperitiv festiv cu brânzeturi în formă de brad
Pentru baza brăduțului, așază câteva grisine. Adaugă un rând de felii de cașcaval afumat Delaco, apoi decupează omuleți din cașcaval Sofia folosind o formă de biscuiți de Crăciun și pune câte unul la capete. Continuă cu un strat de struguri, urmat de un rând de Camembert tăiat în felii triunghiulare. Adaugă covrigei și migdale deasupra. Mai sus, așază bucăți de Gorgonzola Delaco, iar în mijloc, un omuleț de cașcaval Sofia. Presară câteva boabe de afine și completează cu un rând de cubulețe de Grana Padano, adăugând omuleți din cașcaval la capete. La următorul nivel, decorează cu o crenguță de coacăze și trei felii de Grand Blue tăiate triunghiular. În vârf, pune o felie rotundă de portocală, ca o stea festivă.
Aperitiv festiv de brânzeturi în formă de coroniță
Mai departe, să pregătim un aperitiv festiv cu brânzeturi, în formă de coroniță. Începe cu câteva felii triunghiulare de Grand Blue și continuă cu o crenguță de coacăze. Decupează brăduți de cașcaval Sofia cu ajutorul unei forme de biscuiți și așază-i în continuarea coacăzelor. Adaugă câteva boabe de afine, cubulețe de Gorgonzola, câteva grisine tăiate pe jumătate și felii triunghiulare de Camembert Delaco. Camembert-ul merge de minune cu struguri, astfel, pune mai departe și o crenguță de struguri. Taie bastonașe de cașcaval afumat Delaco și așază-le după struguri, continuă cu câțiva covrigei, cubulețe de Grana Padano, iar la final, dulceața preferată.
Brăduți din foietaj cu cașcaval Sofia
Încălzește cuptorul la 180 de grade. Desfă foietajul, unge-l pe jumătate cu pesto, peste care adaugi cașcavalul dat pe răzătoare. Acoperă cu jumătatea rămasă, aplatizează puțin apoi taie-l în fâșii. Așază fiecare fâșie pe o scobitoare, astfel încât să îi dai o formă de brăduț. Unge brăduții cu oul bătut și coace-i la 180 de grade pentru 20-25 de minute, până când devin aurii. După ce s-au copt, presară peste ei parmezan mărunțit, amestecat cu pătrunjel tocat!