image_pdfimage_print

Croque Madame à la Delaco – sandwich franțuzesc reinventat cu brânzeturi DeSenviș

Timp de pregătire: 20 min
Croque Madame reinventată cu brânzeturi DeSenvis

Bonjour à tous les gourmands – în căutare de sandwich-uri care depășesc barierele clasicului! 🤌 Astăzi te inspirăm cu ceva minunat, direct din bucătăria franceză: Sandwich Croque Madame.

Nu te speria de nume – nu este nimic complicat. La bază, e un simplu sandwich cald cu șuncă și brânză, dar prezentat în cea mai elegantă formă a sa. În rețeta clasică apare și un strat de sos bechamel, însă noi îți propunem o variantă simplificată și rapidă, la fel de gustoasă, datorită brânzeturilor DeSenviș.

Pâine toast, unt, șuncă și brânză – ingredientele sunt familiare. Dar când brânzeturile DeSenviș se topesc apetisant, totul trece la alt nivel. Gama e variată, așa că poți testa fiecare sortiment ca să descoperi combinația preferată: poate Cheddar, poate Mozzarella… greu de decis, pentru că toate sunt delicioase. 🤭 La final, oul prăjit moale sau poșat încoronează sandwich-ul și îi dă un aer elegant.

Nu e un sandwich de luat la pachet, ci unul de savurat la masă, cu furculiță și cuțit, ca o adevărată madame. Bineînțeles, nu doar doamnele se pot bucura de el – oricine este binevenit să îl testeze.

Lecția de Sendvișologie

Denumirea „Croque Madame” vine de la verbul francez croquer („a ronțăi”), iar „madame” se referă la o femeie căsătorită. Se spune că oul prăjit de deasupra seamănă cu pălăriile cu boruri largi purtate de franțuzoaice la începutul secolului XX.

Reteta Croque Madame cu brânzeturi Delaco DeSenviș
Sandwich cald Croque Madame cu branzeturi Delaco DeSenvis
Sandwich frantuzesc cu sunca si branza DeSenvis Delaco

Cum faci Sandwich Croque Madame à la Delaco

1. Unge feliile de pâine cu unt pe o parte și cu muștar pe cealaltă.

2. Pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, așază ingredientele pentru fiecare sandwich: o felie de pâine (untul în jos, muștarul în sus), 2 felii de șuncă, 3-4 felii DeSenviș, apoi încă o felie de pâine la fel orientată.

3. Coace sandwich-urile la cuptor 8-10 minute, la 200°C, până când pâinea se rumenește și brânza se topește frumos.

4. Între timp, pregătește ouăle ochi.

5. Scoate sandwich-urile din cuptor, așază câte un ou deasupra fiecăruia, presară sare și pătrunjel tocat.

6. Servește imediat, cu poftă!

INGREDIENTE

  • 6 felii pâine feliată tip toast
  • 40g unt
  • 2 linguri muștar de Dijon
  • 6 felii șuncă
  • felii de cheddar, emmentaler, cașcaval, cașcaval afumat și mozzarella DeSenviș Delaco
  • 3 ouă
  • un praf de sare
  • pătrunjel tocat pentru decor

SC Delaco Distribution SA
Sediul social: Str. Targului nr. 6, 505100 Codlea, jud. Brașov
C.U.I.: RO 11411737
Nr. înreg. Registrul Comerțului: J8/124/1999